Acest site foloseşte module cookie. Continuând să utilizaţi site-ul, vă exprimaţi acordul privind utilizarea modulelor cookie. Aflaţi mai multe aicix
Română
  • Europe
  • English (UK)
  • Pусский язык
  • Język polski
  • Türkçe
  • Norsk
  • Suomi
  • Nederlands
  • Español
  • ελληνικά
  • Asia
  • English (Asia)
  • 中國普通話
  • ภาษาไทย
  • Bahasa Melayu
|

Confidence comes from within

Corporativ Autoturisme Vehicule comerciale Distribuitori OEM Approvals
Asistenţă tehnicăSfatul expertului

Întrebări frecvente

Instruire

Întrebări frecvente

Ce înseamnă ACEA şi API?

ACEA este acronimul pentru Association des Constructeurs Européens d'Automobiles - Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile - care include toţi producătorii europeni majori de autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi camioane, plus Toyota. Ca organism de reglementare, ACEA stabileşte clasificările de performanţă/calitate - cunoscute sub numele de „secvenţe” - pentru uleiurile de motor utilizate la vehiculele fabricate în Europa.

API înseamnă American Petroleum Institute (Institutul American al Petrolului), care stabileşte, de asemenea, propriile clasificări de performanţă/calitate pentru uleiurile de motor. Întrucât au fost concepute în jurul nevoilor motoarelor americane de turaţie mai mică, mai puţin solicitate, uleiurile API sunt conforme cu parametri de performanţă mai puţin exigenţi decât uleiurile ACEA. Deşi Comma continuă să arate respectarea clasificării API pe etichetele şi în cataloagele produselor sale, trebuie să vă ghidaţi întotdeauna după clasificările ACEA, mai înalte, pentru servisarea vehiculelor fabricate în Europa.

De ce există acum atât de multe şi diferite uleiuri complet sintetice şi semisintetice? Totul devine puţin confuz.

Aşa cum este adesea cazul, vina se îndreaptă cu fermitate către producătorii de autovehicule, care se suprapun clasificărilor stabilite de ACEA cu propriile lor formulări de ulei specifice motoarelor - VW 507 00 şi MB 229.31 sunt exemple bune - şi făcând din utilizarea lor la servisarea postvânzare o condiţie critică a garanţiei. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, Comma trebuie să includă nu mai puţin de cinci uleiuri 5W-30 diferite în gama noastră Uleiuri de motor de performanţă pentru a cuprinde cerinţele individuale ale VW, BMW, Mercedes Benz, GM/Opel, Ford şi Citroen/Peugeot.

Deoarece această tendinţă va continua, va trebui, probabil, să adăugăm chiar mai multe uleiuri 5W-30 specifice producătorului în portofoliul nostru pentru a vă menţine acoperiţi pentru lucrările de service la vehicule în conformitate cu prevederile UE de exceptare pe categorii. Între timp, puteţi reduce din confuzie şi să fiţi siguri că aţi selectat uleiul potrivit pentru orice model prin utilizarea datelor noastre on-line, de neegalat, de aplicaţii de pe site-ul web Comma sau din Ghidul şi catalogul de aplicaţii pentru atelier, în format tipărit, pe care le furnizăm gratuit fiecărui membru Partener Profesionist şi distribuitor independent Comma.

Ce înseamnă clasificările de ulei „A”, „B” şi „C” ale ACEA?

Clasificarea „A” indică uleiul care este potrivit pentru motoarele pe benzină. Uleiul din clasificarea „B” este potrivit pentru motoarele diesel. Uleiurile cu clasificările „C1/2/3” sunt „compatibile cu catalizatorul” şi au fost special dezvoltate pentru a oferi o protecţie sporită pentru cele mai recente convertoare catalitice cu 3 căi (CAT-uri) şi filtre de particule diesel (DPF-uri). Zece din cele treisprezece uleiuri auto din gama Performance Motor Oils de la Comma au ambele clasificări ACEA, „A” şi „B”; trei au numai clasificarea „B” şi trei au „A”, „B” şi „C”.

Notă: Uleiurile din clasificarea „C1/2/3” sunt denumite în mod obişnuit ca ulei cu „SAPS redus” sau „SAPS scăzut”, pentru că au fost special concepute cu nivele scăzute de cenuşă de sulfat, fosfor şi sulf, toate trei putând produce daune foarte costisitoare CAT-urilor şi DPF-urilor. Această clasă de ulei trebuie, categoric, utilizată în cazul în care este specificată. Pentru a elimina orice confuzie, utilizaţi pur şi simplu unul dintre ghidurile de aplicaţii Comma - electronic sau tipărit.

Ce înseamnă clasificările „S” şi „C” de ulei ale API?

„S” indică faptul că uleiul este destinat motoarelor pe benzină şi „C” pentru motoarele diesel, dar reţineţi că, clasificările API sunt dezvoltate în jurul caracteristicilor motoarelor americane şi, prin urmare, sunt mai puţin adecvate decât uleiurile ACEA, care au fost special dezvoltate pentru motoarele europene, de putere specifică mai mare şi supuse unor solicitări mai mari.

Ce este BASF Glysantin®?

Prima dată brevetat de BASF în 1929 şi de atunci adaptat în mod constant la cele mai recente cerinţe auto, Glysantin® este cel mai bine vândut lichid de răcire avansat din Europa, fiind specificat ca „lichid de schimb original”, pentru mai mult de 50% dintre toate vehiculele noi din Europa. Tehnologia sa de vârf este licenţiată exclusiv către Comma pentru piaţa auto postvânzare din Marea Britanie.

Chiar este necesară schimbarea lichidului de frână la fiecare doi ani?

Este ceea ce recomandă producătorii de frâne şi majoritatea producătorilor de vehicule şi având în vedere natura critică pentru siguranţă a produsului, este în mod evident o practică bună, atât pentru protecţia clienţilor dvs. şi a vehiculelor acestora, cât şi pentru păstrarea bunei dvs. reputaţii. Uimitor, starea lichidului de frână nu face parte din testul anual VOSA (Ministerul Transporturilor din Marea Britanie), deşi o cercetare independentă, sponsorizată de Comma, a dezvăluit că mai mult de jumătate din cele peste 700 maşini testate în Marea Britanie necesitau schimbarea lichidului de frână: aproape o treime dintre acestea aveau lichidul de frână periculos de contaminat şi ar fi putut conduce la o posibilă defectare mortală a frânelor.

Nu există nicio procedură mai simplă sau mai rapidă decât testarea stării lichidului de frână cu un tester de temperatură. Dacă aţi face testarea ca parte a rutinei fiecărui service, nu numai că veţi spori siguranţa clienţilor dvs., dar veţi schimba, în mod profitabil, o cantitate mare de lichid de frână.